I********* G****
PetentI************ D* P****** A* J******** T***** - S******** R*****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contraven?ională. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronun?ată astăzi, 11.09.2020, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Hotarare 1420/2020 din 11.09.2020Amână pronunţarea la data de 11.09.2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396, alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2020amână cauza pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 63 alin. 11, cap. VII, din Decretul nr. 240/14.04.2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în MO nr. 311/14.04.2020, Partea I, conform cărora în temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile altele decât cele prevăzute la alin. (l), se suspendă de plin drept pe durata prelungirii stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură in acest scop ”, constată suspendată de drept judecata
Incheiere suspendare din 07.05.2020