U****** J******** A S*********** L***** D** Î********* P***** C***** I****
ReclamantŞ**** G********* E*** G****** Ş***
PârâtI************ Ş***** J******* B**************
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul ISJBN şi, în consecinţă, respinge pretenţiile formulate prin acţiune de reclamantă împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta USLÎBN şi în consecinţă: Obligă pe pârâta angajator să calculeze şi să plătească membrului de sindicat indicat majorarea salarială cu 10% a salariului de bază începând cu data de 01 ianuarie 2019 şi până la finalul anului şcolar 2018/2019, să plătească diferenţele salariale cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor formulate împotriva pârâtei angajator, ca neîntemeiate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2019.
Hotarare 381/2019 din 28.10.2019din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 28.10.2019, orele 13,00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019adresă la unitatea de învăţământ
Incheiere de sedinta din 18.09.2019