N***** M****** I****
InculpatN***** G******* V************ r****** l**** R**** D*
Parte vătămatăN***** M****** I****
InculpatÎn baza art. 378 alin. 1 lit.c Cp rap. la art. 61 alin. 1, 2 şi 4 lit. c) Cp cu aplic. art..41 şi art.43 alin.5 C pen, condamnă pe inculpatul N***** M****** I**** la pedeapsa de 2700 lei amendă penală, corespunzătoare unui număr de 270 zile-amendă-10 lei valoarea unei zile amenda, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie În baza prevederilor art.559 alin.1 Cpp pune în vedere inculpatului ca în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea de la Judecătoria Pogoanele. În baza prevederilor art.63 alin.1 Cp atrage atenţia inculpatului că dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza prevederilor art.64 alin.1 Cp înştiinţează inculpatul că, în cazul în care din motive neimputabile pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte, cu consimţământul său, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din motive de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecatoria Pogoanele. Pronuntata in sedinta publică, astăzi 02.06.2020.
Hotarare 42/2020 din 02.06.2020Amana judecata cauzei pentru a se cunoaşte poziţia procesuală a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 19.05.2020Admite cererea de amânare formulată de inculpat pentru a face dovada platii obliga?iei de intretinere.
Incheiere de sedinta din 28.04.2020având în vedere lipsa inculpatului se amână cauza pentru când se va emite mandat de aducere pe numele inculpatului la adresa din comuna Luciu, jude?ul Buzău.
Incheiere de sedinta din 07.04.2020suspendat de drept pe perioada stării de urgenţă, conform art.43 alin.2 din anexa 1 la DP nr.195/2020
se amână cauza având în vedere lipsa inculpatului. se va emite mandat de aducere pe numele acestuia.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020