D********* O*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul nr. 718/P/2019 din data de 16.09.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul D********* O*****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea unei infracţiuni de „conducerea unei vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 C.pen., a unei infracţiuni de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. şi a unei infracţiuni de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.., precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D********* O*****, trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de „conducerea unei vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 C.pen., a unei infracţiuni de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. şi a unei infracţiuni de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului D********* O*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 22.11.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 22.11.2019