K***** I***** I********** R* S*
CreditorT*** S******** V*****
DebitorAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Investments RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul T*** S******** V***** . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 423,64 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 148,05 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate de creditorul cedent şi înregistrate pe facturile emise. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare cu privire la debitul de 423,64 lei începând cu data de 29.05.2017 (data cesiunii de creanţă) până la data plăţii efective. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului şi la plata către reclamantă (cesionar) a penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi calculate conform contractului, de la data de 02.09.2016 până la plata efectivă a debitului, ca neîntemeiate. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra-Neamţ. Pronunţată azi, 29.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte, Simona Gabriela Manolache
Hotararecameraconsiliu4202/2020 din 29.10.2020Amână pronunţarea la data de 29.10.2020 , când, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 22.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 22.10.2020, din lipsă de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2020Amână cauza la 08.10.2020, ora 13:00, pentru comunicare înscrisuri pârât
Incheiere de sedinta din 13.08.2020În temeiul disp. art. 400 Cod pr civilă repune cauza pe rol. Fixează termen la data de 13.08.2020, ora 12.00 pentru când se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune modul de clacul al debitului pretins, defalcat (contravaloarea servicii telecomunicaţii, despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, penalităţi de întârziere/dobândă legală) cu indicarea facturilor fiscale din care rezultă acest debit precum şi cu precizarea dacă penalităţile de întârziere aplicate de creditorul cedent au fost calculate doar prin raportare la contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii sau şi prin raportare la suma reprezentând despăgubire pentru încetarea prematură a contractului. Pronunţată astăzi, 25.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020Amână pronunţarea la data de 25.06.2020, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2020 pentru a se solicita relatii.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Acordă termen de judecată la 21.05.2020 ţinând cont de recomandările autorităţilor competente, de măsurile propuse de Consiliul Superior al magistraturii prin Hotărârea nr. 191/10.03.2020, precum şi de Hotărârea nr. 9/I/A/7/11.03.2020 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Piatra Neamţ.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020