K***** I***** I********** R* S*
ReclamantM******* A********
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., în contradictoriu cu pârâta M******* A********. Obligă pârâta să îi plătească reclamantei suma de 559,53 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii. Obligă pârâta să îi plătească reclamantei suma de 217,2 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesionării creanţei şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% zi, calculate de la data cesiunii (01.05.2017) până la data plăţii integrale a debitului. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 555,73 lei, cu titlu de despăgubire pentru încetare prematură a contractului, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Mizil. Pronunţată, prin punerea solu?iei la dispozitia păr?ilor prin mijlocirea grefei azi, 20 mai 2019.
Hotarare 499/2019 din 20.05.2019