I***** D*** F****** A*
ReclamantB***** E******* J******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta INTRUM DEBT FINANCE AG, în contradictoriu cu pârâta ERZSEBET JULIANA BARATI. Obligă pârâta să îi plătească reclamantei suma de 395,41 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru serviciile prestate, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 62,84 lei, calculate conform prevederilor contractuale. Respinge capătul de cerere privind plata daunelor pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată astăzi, 19.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu2127/2019 din 19.09.2019Amână pronunţarea la 19.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2019