B**** V*****
InculpatI**** G*******
Parte vătămatăÎn baza art. 228 alin.1-art.229 alin.1 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul B**** V***** la pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat ( faptă din 21.03.2019). În baza art. 67 Cod penal, în ref. la art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ei ca executată. În baza art. 65 Cod penal, în ref. la art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ei ca executată. În baza art. 96 alin.4,5 Cod penal, dispune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1912/08.08.2017 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, def., prin neapelare, la data de 21.08.2017 şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 43 alin.1 Cod penal, pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare aplicată în prezenta cauză se adaugă la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1912/08.08.2017 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, def. la data de 21.08.2017, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, care se execută de către inculpat, conform art. 60 Cod penal. În baza art. 404 alin.4 lit.b Cod procedură penală şi art. 72 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului reţinerea din prezenta cauză, din data de 21.03.2019 şi perioada executată de acesta, de la 09.03.2017-08.08.2017. În baza art. 45 alin.1, 3, Cod penal rap. la art. 67 Cod penal, în ref. la art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ei ca executată. În baza art. 45 alin.5 Cod penal rap. la art. 65 Cod penal, în ref. la art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ei ca executată. Constată că nu există constituire de parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat de către persoana vătămată. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală , obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar plata sumei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului, această sumă urmând să fie avansată din fondurile M.J. către Baroul Buzău. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , astăzi, 02.07.2020.
Hotarare 517/2020 din 02.07.2020Faţă de lipsa martorilor din acte, Untea Gabriela şi Ursaru Vasile, va amâna judecata, urmând a se dispune citarea şi emiterea unor mandate de aducere pe numele acestora.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020În temeiul prevederilor art. 42 alin. 1 şi art. 43, alin. 2 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, al prevederilor Deciziei nr. 11 din data de 13.05.2020, privind reluarea activităţii instanţei după data de 15 mai 2020, emisă de Preşedintele Judecătoriei Buzău, repune cauza pe rol.
Incheiere de sedinta din 22.05.2020În temeiul art. 43, alin. 2, din Decretul privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, din data de 16.03.2020, suspendă de drept, pe durata stării de urgen?ă, judecarea cauzei pendinte, urmând ca după încetarea stării de urgenţă, în termen de 10 zile să se fixeze termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2020.
Incheiere de sedinta din 26.03.2020Faţă de lipsa martorilor din acte, va amâna judecata.
Incheiere de sedinta din 27.02.2020Având în vedere Hotărârile nr. 3/21.01.2020 şi nr. 4/29.01.2020 ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Buzău, acordă termen cauzei.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Constatând imposibilitatea audierii inculpatului, instanţa dispune audierea martorilor din acte, urmţnd a fi citaţi.
Incheiere de sedinta din 18.12.2019Faţă de lipsa inculpatului, pentru verificarea poziţiei sale procesuale, va amâna judecata, urmând a se dispune citarea şi emiterea unui nou mandat de aducere pe numele acestuia, cu menţiunea executării efective a mandatului.
Incheiere de sedinta din 14.11.2019Faţă de lipsa inculpatului, pentru verificarea poziţiei sale procesuale, va amâna judecata, urmţând a se dispune efectuarea de verificări cu privire la domiciliul actual al acestuia.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019