K***** M*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 61 alin. 2 şi alin. 4 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul K. M, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 8.100 lei, reprezentând rezultatul înmulţirii a 270 zile-amendă cu suma de 30 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, alăturat pedepsei principale, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani, a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. a Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 şi 64 din Codul penal, care prevăd înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii sau cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Pune în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 Cod procedură penală, are obligaţia de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar dacă se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut anterior poate solicita eşalonarea plăţii amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare, sau înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii conform art. 560 Cod de procedură penală. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 07 ianuarie 2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia inculpatului ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 3/2022 din 07.01.2022Amână pronunţarea pentru data de 07.01.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 21.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 16.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021depunerea la dosar a a fişei cazierului judiciar
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată
Incheiere de sedinta din 12.05.2021În vederea prezentării inculpatului în instanţă
Incheiere de sedinta din 10.02.2021lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 11.11.2020lips[ inculpat
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 27.05.2020în baza Decretului nr. 195/16.03.2020
Incheiere suspendare din 25.03.2020LIPSĂ INCULPAT
Incheiere de sedinta din 15.01.2020lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 06.11.2019lipsa părţii
Incheiere de sedinta din 04.10.2019