I*** D****** E***
Apelant ReclamantA********** P***** A************ A******** S*******
Apelant PârâtAdmite apelul formulat de către reclamantul I*** D****** E*** împotriva sentinţei civile nr. 248/2019 pronunţată de către Tribunalul Alba – Secţia I Civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că: Constată nulitatea absolută a Ordinului nr. 81/15.03.2018 emis de Pre?edintele A.A.A.S. privind sanc?ionarea disciplinară a contestatorului cu „avertisment scris” . Admite contesta?ia formulată de către reclamant împotriva Ordinului nr. 196/18.07.2018 emis de către Pre?edintele A.A.A.S privind sanc?ionarea disciplinară cu desfacerea contractului de muncă nr. 138/15.05.2001.Anulează ordinul men?ionat ?i obligă pârâta A********** P***** A************ A******** S******* să reintegreze reclamantul în funcţia deţinută anterior, aceea de consilier juridic grad I A, cu recunoaşterea felului muncii „în teritoriu” conform prevederilor contractului individual de muncă nr. 138/01.10.2001. Obligă pârâta la plata tuturor drepturilor salariale restante de care ar fi beneficiat reclamantul, precum şi plata contribuţiilor aferente către bugetul de stat şi de asigurări sociale începând cu 16.03.2018 şi până la reintegrarea efectivă.Obligă pârâta să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în fond în sumă de 5950 lei şi în apel în sumă de 2380 lei. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
Hotarare 37/2020 din 17.01.2020Faţă de lipsa de timp pentru a delibera, acordă termen de pronunţare la data de 17 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020Admite cererea de amânare formulată de mandatarul ales al apelantei pârâte. Acordă termen de judecată la data de 16 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019