C*** N****** S*****
Apelant ReclamantI***** L****
Apelant PârâtI***** F******
Apelant PârâtP**** I****
Intimat PârâtP**** M*******
Intimat PârâtAnulează ca netimbrat apelul pârâţilor I***** L**** şi I***** F******. Admite apelul reclamantei "Casa Noastră" SRL. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite acţiunea. Dispune revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.l11/23.01.2015 la Societatea Profesională Notarială Ciovică Gheorghe şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1978/3.05.2017 de BNP Gunescu-Tudor Marinela Daniela în limitele şi în scopul satisfacerii dreptului de creanţă al reclamantei, stabilit prin sentinţa civilă nr. 6108/27.04.2016 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 36418/215/2014. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă pe intimaţii pârâţi în solidar către apelanta reclamantă la plata sumei de 605 lei cheltuieli de judecată la prima instanţă şi 2672 lei în apel. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 1919/2019 din 30.10.2019Amână pronuntarea la 30.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2019Amâna pronun?area la 16.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2019amână pronunţarea la 10 octombrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019