B******** F** J*****
ContestatorI***** C*******
IntimatAdmite sesizarea Biroului Executări penale din cadrul Judecătoriei Târnăveni având ca obiect contestaţie la executare. Constată prescrisă sancţiunea pecuniară în cuantum de 108,50 euro (80 euro amendă administrativă şi 28,50 euro cheltuieli judiciare), în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data pronunţarii hotărârii de condamnare, respectiv din data de 18.10.2017, aplicată prin decizia nr. 500.01970708.6 din data de 06.04.2016, pronun?ată de autorită?ile judiciare germane Inspectoratul de Poli?ie Rheinpfalz, Biroul central de amenzi, definitivă la data de 21.04.2016, cu privire la intimatul I***** C*******, şi recunoscută prin Sentinţa penală nr. 104/2017 pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosar nr. 869/323/2017 şi în consecinţă, dispune încetarea executării. Cheltuielile judiciare avansate de Statul Român, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.06.2019.
Hotarare 67/2019 din 19.06.2019TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 19.06.2019