G***** G*******
ReclamantU** I******* - P*** C******** L**** I*******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, excepţie invocată din oficiu. Respinge cererea având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanta G***** G*******, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ilişeşti – prin Consiliul Local, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 08.04.2021.
Hotarare 1508/2021 din 08.04.2021Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să-şi precizeze poziţia procesuală faţă de excepţia invocată, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2021, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, reclamanta prin prezenta apărătorului , iar pârâta prin faptul că citaţia a fost semnată de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2021.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021