C***** Ş****** P*** P*****
PetentM**** C****** I****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta C***** Ş****** P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul M**** C****** I****,şi în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PF NR.0297784/14.11.2014, întocmit de POLIŢIA CORNU, cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în domeniile de activitate privind spaţiile verzi, drumurile publice, căminele culturale, grădiniţele şi şcolile de pe raza comunei Şotrile, pe o durată de 6 ore la dispoziţia Primăriei com. Şotrile, jud. Prahova. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei în data de 25 Februarie 2020.
Hotarare 349/2020 din 25.02.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale nr. 2 din data de 22.01.2020 a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Câmpina, potrivit căreia activitatea de judecată se suspendă până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor, începând cu data de 23.01.2020, urmează ca toate cauzele aflate pe lista de şedinţă de la termenul de judecată de astăzi, cu excepţia celor care se încadrează în dispoziţiile hotărârii menţionate, ca fiind urgente, să fie amânate
Incheiere de sedinta din 28.01.2020