C****** V* R*** F******
InculpatC****** V* R*** F****** P*** I** H** S******** S*********** J
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2 N.C.p.p. rap. la art. 208 N.C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul CIOBANU RADU FLORIAN. În baza art. 208 alin. 5 C.p.p., rap. la art.207 C.p.p. mentine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ciobanu Radu-Florian, prin ordonanţa din 23.10.2018 emisă în dosarul penal nr. 1443/P/2017 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, sub aspectul săvârşirii a două infrac?iuni de lovirea sau alte violen?e, fiecare prev. ?i pedepsită de art. 193 alin. 1 ?i 2 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii : - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată (Judecătoria Deva) ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza (Judecătoria Deva) cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Hunedoara, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată (Judecătoria Deva); - să nu se apropie de persoana vătămată Florea Costel Vasilică ori de membrii familiei aacestuia ( inclusiv fiul soţiei susnumitului, minorul Almăşan Valentin Cristian), de martorii Goran Radu, Goran Elisabeta Mirela, Pisano Adrian. Pune în vedere inculpatului disp. art. 215 alin. 7 C.p.p. Potrivit disp. art. 215 alin. 5 C.p.p., dispozitivul prezentei încheieri se comunică inculpatului, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Serviciul Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Hunedoara şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza disp. art. 275 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare rămân în sarcina Statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu astăzi, 09.04.2019. Preşedinte,
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 09.04.2019