L****** M* M**** M****
PetentRespinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat L.M.H., fiul lui , deţinut în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de 2 ani, 6 luni şi 834 zile închisoare aplicată prin SP nr. 415/2018 a Judecătoriei Gherla, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 436/2018. Potrivit art. 587 alin. 2 CPP, stabileşte termen de reiterare a cererii începând cu data de 29.01.2020. Onorariul cuvenit av. oficiu Puşcaş Constantin, în sumă de 313 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 CPP obligă petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 11.11.2019.
Hotarare 2132/2019 din 11.11.2019adresă către Penitenciarul Bistriţa
Incheiere de sedinta din 28.10.2019