B***** I***
PetentConstată că petentul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului cu titlul de bun comun
Hotarare 421/2020 din 11.03.2020Având în vedere art. 1 din Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deta nr. 2 din data de 22.01.2020, potrivit căruia activitatea de judecată a acestei instanţe se suspendă pe o durată ce va fi reevaluată în funcţie de respectarea climatului de independenţă necesar înfăptuirii actului de justiţie în condiţii optime şi în beneficiul cetăţenilor, urmare a protestului la care au aderat magistraţii acestei instanţe, dar şi Protestul grefierilor şi al personalului auxiliar din cadrul instanţei, anunţat conform Comunicatului de presă al SNGJ Dicasterial, afiliat la Federaţia Publisind. Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Amânat pentru ca reclamantul, prin apărător, să depună la dosar avizul OCPI Timiş în ceea ce priveşte documentaţia tehnică cadastrală, extras CF actualizat şi în vederea audierii martorilor propuşi.
Incheiere de sedinta din 04.12.2019Amânat pentru îndeplinirea condiţiilor prev de art.130 din DL 115/1938 şi obţinerea avizului OCPI Timiş în ceea ce priveşte documentaţia tehnică cadastrală aflată la dosar.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019