B**** M*****
IntimatS********* C********** C********* R****
ContestatorS******** C********* R****
ContestatorAdmite contestaţia la titlu formulată de către contestatoarea Societatea Cooperativa Consumcoop Recaş privind lămurirea, întinderea şi aplicarea titlului executoriu al Deciziei nr. 1145/20.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 5648/30/2016, în contradictoriu cu intimatul B**** M*****. Lămureşte decizia civilă nr.1145/20.12.2017 a Curţii de Apel Timişoara în sensul că obligarea intimatei-pârâte la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat apelantul-reclamant se acordă începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective a angajatului. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.11.2019.
Hotarare 1097/2019 din 13.11.2019