Dosar 9460/296/2018 din 13.12.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9460/296/2018
Data dosar:
13.12.2019
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.05.2020 la ora 10:30

    Complet: C3 recurs
  • cu casare

    Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul reclamant INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII ISC BUCUREŞTI în contradictoriu cu intimata pârâtă L*** C******* A**, împotriva deciziei civile nr. 469/Ap din data de 18.10.2019, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează în totalitate în sensul că: Admite ca fondat apelul declarat de Inspectoratul de Stat în Construcţii împotriva sentinţei civile nr. 1227/2019 din 12 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Satu Mare pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite în întregime cererea. Obligă pârâta la plata sumei de 181,62 lei penalităţi de întârziere aferente cotei de 0,1% calculată la valoarea finală a lucrărilor şi la plata sumei de 6.356,83 lei penalităţi de întârziere aferente cotei de 0,7% calculată la valoarea finală a lucrărilor. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 21.05.2020.

    Hotarare 96/2020 din 21.05.2020
  • Sedinta din data de 26.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C3 recurs
  • Termen preschimbat

    S-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 21.05.2020, cam. 65, ora 9,00.

  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C3 recurs
  • Termen intermediar

    Având în vedere Hotărârea nr. 191/10.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători prin care au fost stabilite, cu caracter de recomandare, o serie de măsuri de organizare a activităţii instanţelor în vederea prevenirii răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu coronavirus SARS-CoV-2 şi Hotărârea nr. 5 din data de 11.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea prin care s-a stabilit că în perioada 16 martie – 3 aprilie 2020 la nivelul Curţii de Apel Oradea se vor soluţiona doar cauzele urgente, iar în cauzele care au termen de judecată fixat în acest interval se va proceda la preschimbarea termenului, în baza art. 230 Cod procedură civilă, s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată fixat în dosar pe data de 26.03.2020, pentru data de 21.05.2020, cam. 65, ora 9,00, pentru când vor fi citate părţile. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 13.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD