R** & R** S* - P*** R****** L****
ReclamantZ** L****** S** - P*** R****** L****
PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 12.10.2021.
Hotarare 3989/2021 din 12.10.2021În baza art. 242 alin. (1) C. pr.civ., dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obliga?iei de a face dovada achitării onorariului curatorului. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, data de 15.01.2021.
Incheiere suspendare din 15.01.2021Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada achitării onorariului pentru curatorul special al pârâtei, Fa?ă de împrejurarea că din înscrisul aflat la fila 38 dosar reiese că sediul social al pârâtei este în mun. Suceava, str. Mără?e?ti, nr.6A, jud. Suceava, DISPUNE: Citarea pârâtei la sediul social din mun. Suceava, str. Mără?e?ti, nr.6A, jud. Suceava, cu duplicatul cererii de chemare în judecată ?i a înscrisurilor ata?ate. Revenirea cu adresă către reclamantă în sensul filei 59 dosar. Amână cauza la data de 15 ianuarie 2021, ora 11:00, pentru când reclamanta are termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2020.
Incheiere de sedinta din 02.10.2020Având în vedere aspectele stabilite prin Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 734/12.05.2020, Hotărârea nr. 25 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava din 11.05.2020 şi Decizia nr. 134/11.05.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava, Având în vedere aspectele stabilite de către Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din data de 13.05.2020, conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie, Faţă de dispoziţiile art. 19 şi art. 214 Cod procedură civilă, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, DISPUNE: Amână cauza la data de 02 octombrie 2020, ora 8:30, pentru când părţile urmează a fi citate potrivit disp. art. 153 din Codul de procedură civilă, cu următoarele menţiuni: că au posibilitatea judecării în lipsa părţii, ori a reprezentării prin avocat, pentru evitarea contactului direct cu alte persoane, în contextul pandemiei COVID-19; că au posibilitatea comunicării oricăror înscrisuri către instanţă în format electronic ( fax, e-mail). Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2020.
Incheiere de sedinta din 29.05.2020Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta ?i fa?ă de pozi?ia procesuală a reclamantei, în sensul că este de acord cu numirea unui curator ?i cu citarea pârâtei prin publicitate, Fa?ă de demersurile efectuate de către reclamantă, urmează a da eficien?ă disp. art. 167 Cod procedură civilă ?i va dispune citarea pârâtei prin afi?are la u?a instan?ei, pe portalul instan?ei de judecată, precum ?i la ultimul domiciliu cunoscut al acesteia. DISPUNE: În temeiul disp. art. 58 Cod procedură civilă, nume?te curator, prin tragere la sor?i, pe d-na avocat Baraba? Liliana (nr. 1 în listă). Stabile?te onorariu curator, în conformitate cu Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avoca?ilor pentru acordarea serviciilor de asisten?ă judiciară, cap. II, art.2 pct.2 lit.b, în cuantum de 940 lei, în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării onorariului pentru curatorul special până la următorul termen de judecată, sub sanc?iunea suspendării cauzei în conformitate cu disp. art. 242 Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 29 mai 2020, pentru când se va cita pârâta prin afi?are la u?a instan?ei, pe portalul instan?ei de judecată, la ultimul domiciliu cunoscut al acesteia, precum ?i la sediul profesional al curatorului special. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.02.2020.
Incheiere de sedinta din 28.02.2020