P*** C********* M*****
PetentP*** C********* M***** L* A** Z******** E****
PetentHOTĂRĂŞTE Admite cererea de reabilitare formulată de petent şi pe cale de consecinţă: - dispune reabilitarea de sub efectul condamnărilor suferite, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 171/23.09.2005 pronunţată de Judecătoria Avrig, în dosarul penal nr. 428/2005, definitivă la data de 22.05.2006 prin decizia penală nr. 137 a Tribunalului Sibiu, precum şi de sub efectul condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. 63 din data de 02.04.2008 a Judecătoriei Sebeş pronunţată în dosar nr. 1334/298/2006, definitivă prin decizia penală nr. 133/A/2008 a Tribunalului Alba din data de 30.06.2008. În temeiul art. 537 Cod procedură penală după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe ambele exemplare ale hotărârilor prin care s-a pronunţat condamnările sus menţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2019.
Hotarare 141/2019 din 20.03.2019