R** & R** S* - P*** R****** L****
ReclamantK******* H*** D***** S** - P*** R****** L****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamanta RCS & RDS SA în contradictoriu cu pârâta Khaleesi Home Design SRL, având ca obiect „cerere de valoare redusă”. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 169,66 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 22080875 din data de 06.03.2019 şi a facturii nr. 26369420 din data de 05.04.2019, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la scadenţă şi până la achitarea efectivă a debitului. Respinge restul pretenţiilor formulate de către reclamantă, ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.11.2020.
Hotarare 3745/2020 din 11.11.2020Interogarea bazei de date a Oficiului Registrului Comerţului pentru a furniza informaţii actuale cu privire la pârâtul Khaleesi Home Design SRL. Amână judecarea cauzei la data de 11 noiembrie 2020, ora 08:30, dată pentru care reclamanta prime?te termen în cuno?tin?ă potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmând a reface procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.