Dosar 9469/325/2019 din 31.10.2019

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9469/325/2019
Data dosar:
31.10.2019
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.12.2019 la ora 09:00

    Complet: Penal - NP-NA15
  • Admis apel

    În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul R****** A***** Ş***** împotriva sentinţei penale nr. 2988/26.09.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 9469/325/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: Condamnă inculpatul Răveanu Adrian-Ştefan la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este săvârşită în termenul de supraveghere al amânării pedepsei de 8 luni închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 5251/2017 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 14.11.2017. În temeiul art. 88 alin. 3 Cod penal revocă amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 5251/2017 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 14.11.2017, şi dispune aplicarea şi executarea acestei pedepse. În baza art. 88 alin. 3 teza finală Cod penal, în ref. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul de 2 luni şi 20 zile închisoare (reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 1 an 2 luni şi 20 zile închisoare, în regim de detenţie. Menţine dispoziţiile sentinţei penale apelate în privinţa cheltuielilor judiciare. În baza art.275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.12.2019.

    Hotarare 1244/2019 din 04.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD