Dosar 9471/325/2019 din 28.03.2019

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9471/325/2019
Data dosar:
28.03.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    În baza art.396 alin.1, alin.2 Cod pr.pen., rap la art.192 alin.2 Cod pen., cu aplicarea art.374 al.4, art.375, art.396 al.10 Cod pr.pen., condamnă pe inculpata Pop Elena-Simona, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art.67 alin.1 Cod pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, lit.i Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani şi 6 luni. În baza art.65 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, lit.i Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În baza art.91 Cod pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, conform dispoziţiilor art.92 Cod pen. În baza art.93 alin.1 Cod pen., obligă inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod pen. impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Dudeşti sau în cadrul Grădiniţei PP CFR Timişoara, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art.68 al.1 lit.b Cod pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 alin.4 Cod pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Colţa Iacob Dumitru, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 20.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Colţa Constantin Zaharie, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 20.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Colţa Clara Daiana, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Colţa Selia Alexandra, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Cuţu Nicoleta Manuela, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Colţa George Alexandru, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Colţa Alina Ana Maria, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Colţa Mihai Cristian, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ianula Dumitru, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 7.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1390, art.1391 şi urm Cod civ., art.49, art.50, art.51, art.55 din Legea nr.136/1995 (în vigoare la data încheierii poliţei), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ianula Gheorghe, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în Ilfov, Sos Bucureşti Nord, nr.10, Global City Business park, clădirea O23, et.4, comuna Voluntari, să plătească părţii civile suma de 7.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În temeiul art.274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpata la sumei 4000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 23.10.2019.

    Hotarare 3343/2019 din 23.10.2019
  • Sedinta din data de 08.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNŢAREA LA DATA DE 23.10.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2019
  • Sedinta din data de 24.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    STABILEŞTE TERMEN PENTRU DELIBERARE ŞI PRONUNŢARE LA DATA DE 08.10.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD