A********* L****
ReclamantA********* M****
PârâtA********* M****
PârâtS******* D******
PârâtM****** E****
PârâtDISPUNE: Admite cererea formulată de petenta S. D., cu privire la eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr.111 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Darabani, în dosarul nr.947/217/2019, având ca obiect „ partaj judiciar”. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 111 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Darabani, în dosarul nr.947/217/2019, în sensul că se va trece corect în lotul atribuit defunctului A********* M**** suprafa?a de 2.000 mp teren extravilan situată în p.c. 1071/1, în loc de p.c. 171/1, cum din eroare s-a trecut. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 08 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 08.11.2022Admite în parte cererea având ca obiect partaj judiciar, formulata de reclamantul A********* L****, în contradictoriu cu pârâtii Avasiloaiei Maria, A********* M****, S******* D******, M****** E****, si Avasiloaei Constantin. Constata ca pârâta M****** E**** si defunctul A********* M****, decedat la data de 04.06.2003, se afla în indiviziune cu privire la suprafata de 32952 mp teren agricol situata pe teritoriul satului Esanca, Darabani, înscrisa în Titlul de proprietate nr. 155606 din 30.06.2004, fiecare având câte o cota de 1 /2. Dispune iesirea din indiviziune a pârâtei M****** E**** si defunctului A********* M****, cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în masa indiviza mai sus precizata, potrivit întelegerii partilor, prin partajarea în natura a bunurilor, fara alte pretentii reciproce între parti si fara egalizarea loturilor cu sulte si atribuie pârâtei M****** E**** urmatoarele bunuri: suprafata de 9637 mp teren intravilan (p.c. 220/2, 176/3, 304/3, 176/1, 181, 212/5, 178, 177, 180, 179), suprafata de 21115 mp din teren arabil situat în extravilan (p.c. 1071/23, 1690/163, 1012/1/5, 1004/99 si 1071/2 – suprafata de 4300 mp). Atribuie defunctului A********* M****, urmatoarele bunuri: suprafata de 2000 mp teren arabil extravilan din parcela 171/1 si suprafata de 200 mp teren arabil extravilan situat în p.c. 1071/2. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecatoria Darabani Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, astazi, în data de 29.01.2020.
Hotarare 111/2020 din 29.01.2020În temeiul art.396 alin.1 Cod procedura civila, amâna pronuntarea cauzei la data de 29 ianuarie 2020. Potrivit art.396 alin.2 Cod procedura civila, pronuntarea hotarârii se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei Pronuntata în sedinta publica din data de 14 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2020Dispune: Acorda temen la 14.01.2020 pentru a se reveni la relatiile lipsa cu mentiunea" sub sanctiunea amenzii!.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Amâna judecata cauzei la data de 26.11.2019, data pentru care se vor cita partile care nu au termenul în cunostinta si pentru care se va emite adresa Comisiei locale Darabani, sa înainteze documentatia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019