B****** R* C******* Z**** C*******
Apelant InculpatDecizia penală nr. 496/A din data de 11.06.2020 - În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul B****** R* C******* Z**** C******* împotriva Sentinţei penale nr.408 din data de 01 august 2019, pronunţată de Judecătoria Slobozia, în Dosarul nr.947/312/2018. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Repune în individualitatea lor pedepsele componente ce alcătuiesc pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a apelată, după cum urmează: - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa apelată, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de art.335 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal; - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.303/18.11.2013 a Judecătoriei Sighi?oara, definitivă prin decizia penală nr.377/20.11.2014 a Curţii de Apel Târgu Mure? - Secţia Penală. În temeiul art.335 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal şi art.61 alin.1, alin.2, alin.3, alin.4 lit.c şi alin.6 din Codul penal, condamnă pe inculpatul B****** R* C******* Z**** C******* la pedeapsa amenzii penale de 10.000 lei (determinată prin înmulţirea a 200 zile-amendă cu suma de 50 lei, corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având suspendată exercitarea dreptului de a conduce (fapta din data de 11 decembrie 2015). Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.63 din Codul penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a acesteia, cu pedeapsa închisorii. În temeiul art.96 alin.4 din Codul penal, înlătură dispoziţia privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.303/18.11.2013 a Judecătoriei Sighi?oara, definitivă prin decizia penală nr.377/20.11.2014 a Curţii de Apel Târgu Mure? - Secţia Penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2020.
Hotarare 496/2020 din 11.06.2020REZOLUŢIE camera de consiliu - 30 aprilie 2020 În temeiul art.353 alin.10 din Codul de procedură penală şi având în vedere dispoziţiile art.43 alin. 2 din Decretul nr. 195/2020, preschimbă termenul din data de 14 mai 2020 la data de 11 iunie 2020, urmând ca, pentru termenul fixat, să se realizeze citarea de îndată a tuturor părţilor şi încunoştinţarea avocaţilor acestora.
Rezolutie din 14.05.2020REZOLUŢIE camera de consiliu - 16 martie 2020 În temeiul art.353 alin.10 din Codul de procedură penală şi având în vedere dispoziţiile art.2 din Hotărârea nr.51 din data de 13 martie 2020 a Colegiului de conducere al Cur?ii de Apel Bucure?ti, emisă în baza Hotărârii nr.192 din data de 12 martie 2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, preschimbă termenul din data de 19 martie 2020 la data de 14 mai 2020, urmând ca, pentru termenul fixat, să se realizeze citarea de îndată a tuturor părţilor şi încunoştinţarea avocaţilor acestora.
Rezolutie din 19.03.2020Imposibilitate prezentare apelant inculpat din motive medicale
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Amână cauza potrivit Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti din data de 21 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Apelantul inculpat - termen pentru a-şi angaja apărător
Incheiere de sedinta din 05.12.2019