B**** V*****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate B**** V*****. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului B**** V*****, anterior executării integrale a pedepsei de 10 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.166/2012 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr.229/2013. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.104 alin. 2 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Păsărică Carmina-deleg. nr.2208/2019, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2019.
Hotarare 1676/2019 din 21.11.2019Respinge ca neîntemeiată cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de condamnatul B**** V*****. Pronunţată în camera de consiliu azi, 10 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019