C***** B******* - P*** P*****
PetentB*** T***** I***
IntimatAdmite în parte cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petenta Comuna Botoşana, prin primar, în contradictoriu cu intimatul B*** T***** I***. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 400 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 137321 din data de 23.01.2019 cu sancţiunea prestării de către contravenientul B*** T***** I*** a unui număr de 20 (douăzeci) ore de activitate în folosul comunităţii. Respinge, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor formulate de către petentă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.03.2021.
Hotarare 958/2021 din 10.03.2021Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de către intimat. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 10.03.2021, ora: 08:30, C4, dată pentru care părţile primesc termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2020.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Încuviinţează proba cu înscrisuri şi cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de către intimat. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 11.11.2020, ora: 11:00, C4, dată pentru care părţile primesc termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.07.2020.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.