H****** O***** C*********
ContestatorP************** S***
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatorul H****** O***** C********* în contradictoriu cu intimata P************** S***, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 651 al. 4 Cod procedură civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2020.
Hotarare 6384/2020 din 20.11.2020Ia act că la dosar a fost depusă din partea contestatorului dovada achitării fotocopierii dosarului de executare. Respinge excepţia netimbrării având în vedere că la dosar la fila 22 se află dovada achitării taxei judiciare de timbru. Respinge excepţia tardivităţii având în vedere că actele de executare au fost comunicate la 30.05.2019 iar contestaţia a fost depusă la 18.06.2020.Constată că a fost complinită lipsa semnăturii şi va respinge această excepţie. Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, iar în cadrul probei cu înscrisuri emite adresă către BT DIRECT IFN enitatea care a preluat IFG pentru a comunica data declarării scadenţei anticipate a creditului contractat de către contestator cu indicarea codului numeric personal pentru acesta şi numărul contractului de credit. Amână judecarea cauzei la 20.11.2020 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.09.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Se emite adresă către BEJ Emilia Mateescu pentru a înainta în copie certificată conformă cu originalul dosarul de executare nr. 468/2019 şi pune în vedere contestatorului, prin reprezentant legal să depună la dosar dovada achitării fotocopierii acestui dosar. Amână judecarea cauzei la 25.09.2020 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 19.06.2020termen preschimbat
Incheiere de sedinta din 24.04.2020Dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în cauză, din 24.04.2020 la 19.06.2020, cu citarea părţilor pentru noul termen acordat. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 16,03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020