G***** G******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 58/P/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind pe inculpatul G***** G******,trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unei vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G***** G******, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unei vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. prezenta încheiere se va comunica: Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava ?i inculpatului G***** G******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 27.11.2019
Incheierefinalacamerapreliminara din 27.11.2019