O****** M*******
ReclamantC*** J******** D* P***** B****
PârâtAdmite exceptia perimării cererii invocată de către instanţă, din oficiu. Constată perimată cererea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Buzău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.11.2021.
Hotarare 1498/2021 din 15.11.2021Acordă termen la data de 15.11.2021, ora 9, dosarul fiind repartizat ciclic la completul LMAS 10.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021În baza disp. art. 413 alin.1, pct.1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea cursului judecăţii până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrată sub nr. 1621/114/2019 aflată pe rolul Tribunalului Buzău. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Recursul, sub sancţiunea nulităţii se depune la Tribunalul Buzău. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2019.
Incheiere suspendare din 13.09.2019