P***** A***
Intimat ReclamantS* T** H** C*** S**
Apelant PârâtAdmite în parte apelul declarat de pârâta TH C SRL împotriva sentinţei civile nr. 3309 din 21.11.2018 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 955/117/2018, pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură din cuprinsul sentinţei atacate obligaţiile stabilite în sarcina pârâtei pentru perioada 01.12.2016 - 14.02.2017. Obligă pârâta SC THC SRL să plătească către stat suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare parţiale avansate de stat sub forma ajutorului public judiciar acordat reclamantului. Menţine restul dispoziţiilor atacate care nu contravin prezentei decizii. Încuviinţează onorariul avocatului P.A.E. în cuantum de 940 lwi care se va achita prin compartimentul economic al Tribunalului Cluj. Obligă pe apelanta SC THC SRL să plătească către stat suma de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare parţiale avansate de stat sub forma ajutorului public judiciar acordat intimatului. Definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 16.09.2019. dispozitiv
Hotarare 1028/2019 din 16.09.2019Pentru citarea martorilor cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 24.06.2019Pentru audierea martorilor propuşi şi reaudierea martorilor încuviinţaţi la fond.
Incheiere de sedinta din 20.05.2019