B***** P***** - d****** - p* n***** m*********
ReclamantC******** J*************** J******** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite excepţia perimării. Constată perimată cererea formulată de reclamantul BUTUCA PAMFIL în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEŢEAN ALBA – COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată azi, 02.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 354/2021 din 02.09.2021În baza art. 412 al. 1 pct. 1 Cpc, suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Prounţată în şedinţa publică azi, 13.01.2020.
Incheiere suspendare din 13.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2020 pentru a se comunica reclamantului un exemplar din înscrisurile ce au fost depuse de către pârât şi pentru când pune în vedere reclamantului ca, în situaţia în care deţine acte medicale cu privire la situaţia medicală curentă a acestuia, să le depună la dosar.
Incheiere de sedinta din 11.11.2019Amână judecarea cauzei la data de 11.11.2019 faţă de cererea de amânare depusă de avocatul reclamantului şi având în vedere poziţia părţii adverse cu privire la motivele cererii de amânare.
Incheiere de sedinta din 30.09.2019Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2019 pentru ca pârâtul prin reprezentant să depună la dosar toate actele medicale ce au stat la baza emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1898/10.03.2017. Se prorogă punerea în discuţie a cererii de efectuare a unei expertize medicale, după depunerea înscrisurilor medicale de către pârât.
Incheiere de sedinta din 24.06.2019