G******* C******** M****
ReclamantI************ T********* A* P******* D* F******** I***
PârâtAvând în vedere referatul încheiat de către grefierul de şedinţă din care rezultă că, reclamantul din prezenta cauză a mai înregistrat o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. 855/40/2018 care are acelaşi obiect, cu dosarul de faţă, acţiune formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului contractual din MAI- Biroul Teritorial IJTPF Botoşani în numele şi pentru membrii de sindicat indicaţi în tabelele anexate, printre care şi reclamantul G******* C******** M****, în contradictoriu cu pârâţii ITPF Iaşi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având în vedere şi prevederile art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se trimite cauza primului complet investit, completul CAFN*4 (judecător Hanachiuc Gina Alina) în vederea soluţionării acestui dosar, complet care a avut repartizat pentru soluţionare dosarul nr. 855/40/2018 al Tribunalului Botoşani aflat pe rolul instanţei.
Rezolutietrimiterecompletinitial din 27.05.2019