A********* C*********
IntimatA********* L**** D******
IntimatA************ J******** A F********* P****** S****
ContestatorAdmite contestaţia formulată de creditoarea ADMINISTRAŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, jud. Sibiu, în numele şi pentru DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU, împotriva raportului nr. 183/17.04.2019, întocmit de lichidatorul judiciar C.I.I. VLAIC PETRICĂ DAN, întocnit în procedura insolvenţei deschisă împotriva debitorilor ACSÂNTOAIE CONSTANTIN şi ACSÂNTOAIE LIVIA DAMARIS, publicat în BPI nr. 7936/17.04.2019 şi BPI nr. 8097/18.04.2019 şi în consecinţă: Dispune completarea raportului privind cauzele ajungerii în stare de insolvenţă cu o analiză amănunţită, în sensul celei prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, cu privire la menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora. Exceutorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei Tribunalului Sibiu, azi, 24.05.2019.
Hotarare 251/2019 din 24.05.2019Amână pronun?area hot. la data de 24.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019