R*** M****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtAmână judecarea cauzei la data de 19 octombrie 2020, termen pentru când se citează intimatul-reclamant, apelanta-pârâtă având termen în cunoştinţă potrivit art.157, lit.i coroborat cu art.229, alin 1 din Noul Cod procedură civilă. Se emite adresă către SC Service Arhive SRL, în sensul de a preciza dacă pentru reclamant, s-a reţinut şi virat contribuţia de asigurări sociale pentru toate veniturile menţionate în adeverinţele nr. 63 din 22 februarie 2017 şi nr.45 din 07 februarie 2018. În cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să se precizeze cuantumul şi ce reprezintă acestea, iar în cazul în care nu deţine astfel de evidenţe, să ne precizeze o situaţie defalcată a acestor venituri. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 Iunie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 22.06.2020Constată ivită suspendarea de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.