B*** I*** C******
Intimatsentinţa penală nr.240/04.09.2019; Dosar nr.961/319/2019 HOTĂRĂŞTE: Admite cererea Oficiului Federal de Justiţie din Republica Federală Germania (Bundesamt fur Justiz). În baza art. 240 alin.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşte Decizia pronunţată de către Polizeiprasidium Rheinpfalz, Zentrale Bußgeldstelle (Inspectoratul General de Poliţie Rheinpfalz, Biroul central de amenzi contravenţionale), la data de 11.10.2018, rămasă definitivă la data de 10.11.2018, număr de referinţă decizie 500.05707091.1. În baza art.242 al.2 şi art.246 alin.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune executarea de către intimatul B*** I*** C******, a sancţiunii pecuniare în sumă de 128,50 Euro, în echivalent în lei la cursul Euro publicat de BNR pentru data de 11.10.2018 (data pronunţării pedepsei), reprezentând sancţiune pecuniară şi cheltuielile procedurilor administrative, plata urmând a fi făcută către Statul Român prin Administraţia Financiară de domiciliu a intimatului. Constată că statul emitent nu permite aplicarea unor sancţiuni alternative dacă nu este posibilă executarea sancţiunii pecuniare. În baza art.247 lit.c) sau d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va fi încunoştinţată despre executare autoritatea solicitantă, respectiv Oficiului Federal de Justiţie din Republica Federală Germania (Bundesamt fur Justiz) – Adenaueralle 99-103, 53113 Bonn, Germania. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. si art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2019.
Hotarare 240/2019 din 04.09.2019