S**** S**********
Recurent ReclamantC******** J******* H******************* P*** P********* B****** C****
Intimat PârâtK****** I* B***
Intimat PârâtRespinge excepţia de nelegalitate a Dispoziţiilor Preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita nr. 683/2016 şi nr. 1287/2016. Admite recursul formulat de către recurentul SZABO SZILVESTER (cu datele) împotriva Sentinţei civile nr. 249/14.02.2019 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 956/96/2018. Casează în parte sentinţa atacată, în sensul că: Menţine sentinţa atacată în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii în ceea ce priveşte petitul ce priveşte anularea rezultatului final nr. 32047/28.12.2017. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Harghita. Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe investite, Tribunalul Harghita. Definitivă . Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă azi 30.09.2019.
Hotarare 782/2019 din 30.09.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 30.09.2019 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2019