T******* V* I**
InculpatÎn baza art. 346, alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 592/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, privind pe inculpatul T I, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T I. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.09.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara3111/2019 din 11.09.2019