G******* C*********
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea astfel cum a fost precizată. Dispune obligarea pârâtei la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantului în baza art. 42 ind. 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cu rata medie anuală a inflaţiei comunicată la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea de Institutul Naţional de Statistică, începând cu data de 01.01.2018 la zi. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, pe perioada 01.01.2018, la zi, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va acorda şi dobânda legală de la data scadenţei şi până la plata efectivă. Obligă pârâta către reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în 30 de zile, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi 23.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2952/2019 din 23.05.2019Amână pronunţarea la data de 23.05.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2019Amână cauza pentru comunicarea cererii modificatoare către pârâtă
Incheiere de sedinta din 03.04.2019