K***** I***** I********* R* S*
ReclamantG********** I**** V*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul IONUŢ VIOREL GHIMPEŢEANU. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 569,72 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Giurgiu. Pronunţată astăzi, 30.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 4412/2019 din 30.10.2019Amână pronuntarea în cauză la 30.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2019Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Fixează termen la 23.10.2019, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Reclamanta se citează cu menţiunea de a depune contractele (lizibile) în temeiul cărora solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 2502,23 lei, precum şi modul de calcul al sumelor pretinse, având în vedere că la dosar a fost depus un singur contract, iar facturile privesc mai multe contracte, sub sancţiunea suspendării judecăţii. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 18.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Amână pronuntarea la 18.09.2019. Pronuntată astăzi, 11.09.2019, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor, prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2019