V**** I*****
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabileşte pentru inculpatul V**** I*****, pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 396 alin. (4) Cod procedură penală raportat la art. 83 - 84 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 84 Cod Penal. În baza art. 85 alin. (1) Cod Penal obliga inculpatul V**** I***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Municipiului Gheorgheni sau la Staţia de Ambulanţă Gheorgheni, pe o perioadă de 30 de zile. În baza art. 85 alin. (2) lit. c) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 83 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere şi îi pune în vedere dispoziţiile art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţia impusă ori săvârşeşte o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală va obligă pe inculpat să achite către stat suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.08.2020.
Hotarare 193/2020 din 26.08.2020Potrivit dispozi?iilor art. 354 alin. 2 teza I din Codul de procedură penală pentru respectarea principiului continuită?ii completului de judecată, dispune amânarea pronun?ării asupra cauzei la data de 26.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.08.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 12.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.07.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 29 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Întocmirea referatului de evaluare al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020În vederea întocmirii unui referat de evaluare al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019