K***** M****** B******* S******** R****** S**
ReclamantP** O***** S**
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta K***** M****** B******* S******** R****** S** în contradictoriu cu pârâta P.IG. ONSPOT SRL ca rămasa fără obiect pentru capătul de cerere ce vizează contravaloarea serviciilor contractuale neachitate. Respinge cererea cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere de data scadentă a plăţii până la plata efectivă. Admite cererea cu privire la obligarea pârâtei la plata contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale. Admite cererea reclamantei cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxa de timbru. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Tg-Jiu. În baza art. 1031 alin.3 Cod procedură civilă, hotărârea este executorie de drept. Pronunţată azi, 11.06.2020, la Judecătoria Tg-Jiu, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2370/2020 din 11.06.2020Suspendat de drept, conform art. 63 alin. 11 din Decretul Pre?edintelui României nr.240/14.04.2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, având în vedere Hotărârea CSM nr. 417/24.03.2020 ?i Hotărârea nr. 10/19.03.2020 a Cur?ii de Apel Craiova.
acordă termen de judecată la data de 23.04.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020acordă termen de judecată la data de 20.02.2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020acordă termen de judecată la data de 30.01.2020.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019acordă termen de judecată la data de 12.12.2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019