M**** G* C***** S*****
InculpatI*** M**** M******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Ploieşti prin rechizitoriul din data de 29.03.2019 emis în dosarul penal nr. 5768/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal nr. 5768/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Dispune începerea judecăţii în dosarul penal nr.9747/281/2019 cu privire la inculpata MATEI CARMEN SILVIA (anterior Negulescu), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C.pen, pentru care inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul din data de 29.03.2019 emis în dosarul penal nr. 5768/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, termenul de judecată în prezenta cauză, urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Prezenta încheiere se comunică inculpatei şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.07.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara303/2019 din 03.07.2019