T******** C*******
Recurent ReclamantM********* B******** P*** P******* G******
Intimat PârâtT**** I***
Intimat PârâtP******* M*********** B******** P*** P******* G******
Intimat PârâtC******** G****** A* M*********** B********
Intimat PetentConstată că cererea formulată vizează completarea sentinţei de fond împotriva căreia a fost formulată cererea de recurs, precum şi faptul că numărul dosarului a fost menţionat greşit. în prezentul dosar, completul s-a dezinvestit urmare a pronunţării încheierii din 11.01.2019. Dispune detaşarea filelor 11 şi 15 din dosar şi dispune trimiterea acestora la instanţa de fond care a pronunţat sentinţa a cărei completare se solicită. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.04.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 10.04.2019Repune cauza pe rol. Se citează petentul cu menţiunea să precizeze obiectul cererii şi hotărârea la care se referă. Termen 10 aprilie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019Admite cererile de abţinere formulate de doamnele judecător ANDREEA MATEESCU şi CIOBOTARU SORINA. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 11 ianuarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere abtinere din 11.01.2019Respinge cererea de reexaminare ca nefondată. Definitivă. Pronunţată azi 11 ianuarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţie părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 11.01.2019