I************ D* P****** J******* C***
IntimatV**** O****** A***
PetentRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul V.O.. A., CNP ., domiciliat., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDEŢULUI CLUJ, cu sediul., privind procesul verbal de contravenţie seria PCJX nr. 247545 din data de 07.04.2019. Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea intimatului privind amendarea petentului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 10.10.2019, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 6810/2019 din 10.10.2019pentru data de 10.10.2019, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019