M***** T******
CondamnatÎn baza art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, admite cererea de modificare a pedepselor formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea privind pe intimatul M***** T****** şi în consecinţă: Constată că infracţiunile care au constituit obiectul dosarelor în care s-au pronunţat s.p. nr. 12/2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 26.02.2019 şi s.p. nr. 249/2019 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 19.03.2019, sunt concurente. În baza art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 12/2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 26.02.2019. În baza art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 11 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 249/2019 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 19.03.2019. În baza art. 40 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal, contopeşte cele două pedepse de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul de 3 luni 20 zile închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, astfel că intimatul M***** T****** execută pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni şi 20 zile închisoare. În baza art. 97 alin. 2 cu referire la art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an 3 luni şi 20 zile închisoare aplicată intimatului M***** T****** pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal, termen care curge de la data rămânerii definitive a s.p. nr. 12/2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 26.02.2019. În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă intimatul M***** T****** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte şi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune intimatului M***** T****** următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune intimatul M***** T****** ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei mun. Oradea, jud. Bihor sau în cadrul Mânăstirii Sfintei Cruci Oradea. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia intimatul M***** T****** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal aplică intimatul M***** T****** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută în condiţiile prev. de art. 68 al. 1 lit. b) Cod penal de la data rămânerii definitive a s.p. nr. 12/2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 26.02.2019. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal aplică intimatul M***** T****** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 Cod penal scade din pedeapsa de 1 an 3 luni şi 20 zile închisoare durata reţinerii de 24 ore din data de 16.05.2018. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Bihor în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimatul şi cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Pronunţată în şedinţa publică din 26.09.2019.
Hotarare 1109/2019 din 26.09.2019