F******* I***
Apelant InculpatD**** - S******** T********* T********
ApelantÎn baza art. 421 pct.1 lit. b) C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul FĂRCĂLĂU IOAN împotriva sentinţei penale nr. 145/PI/26.02.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul 9858/30/2017. În baza art. 421 pct.2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, şi rejudecând: Înlătură aplicarea prevederilor art. 289 alin. 3 C.pen. cu privire la confiscarea de la inculpat a sumei de 2000 euro. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 275 al. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească 300 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului în temeiul art. 275 al. 3 C.pr.pen. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.07.2020.
Hotarare 684/2020 din 15.07.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 15 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020Citarea martorului Măran Florin Dănuţ, în vederea audierii. Amână judecarea cauzei pentru data de 1 iulie 2020, ora 09.30, sala 275, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 05.06.2020Suspendat conform Decret 195/2020.
Rezolutie din 29.04.2020Admite cererea formulată de avocatul ales al inculpatului cu privire la reaudierea inculpatului şi a martorilor Măran Florin Dănuţ, Negrilă Adriana, Nicoliciu Andreea, Lazăr Gina. Dispune citarea martorilor Măran Florin Dănuţ, Negrilă Adriana, Nicoliciu Andreea, în vederea reaudierii precum şi a martorelor Lazăr Gina şi Ştira Raluca, în vederea audierii. Dispune revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice cu solicitarea de a efectua expertiza încuviinţată în cauză şi a comunica instanţei raportul de expertiză întocmit. Amână judecarea cauzei pentru data de 29.04.2020, ora 09.00, sala 280, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.02.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.01.2020.
Incheiere de sedinta din 16.12.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16.12.2019, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 22.11.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.11.2019. ora 10.00, sala 275.
Incheiere de sedinta din 18.10.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.10.2019 ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 23.09.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.09.2019.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.06.2019.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019