H******* E****
ReclamantH******* M******
ReclamantK*** A**
PârâtZ******* R******
PârâtB**** M****
PârâtAdmite, în parte, cererea de reexaminare formulată de către petentul H******* E**** împotriva Încheierii pronunţate în data de 26.02.2019 în dosarul nr. 985/191/2018, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar. Dispune plata eşalonată a taxei judiciare de timbru în valoare de 1453,5 lei, în 5 tranşe lunare de câte 290,7 lei fiecare, plătibile până la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2019, în temeiul art. 6 lit. d), art. 8 alin.(3) şi art. 33-34 OUG nr. 51/2008. Respinge în rest cererea de reexaminare, ca neîntemeiată. Un exemplar din încheiere se comunică organului fiscal competent şi constituie titlu executoriu. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin.(2) din OUG nr. 80/2013. În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor dispoziţiilor art. 9 din OUG nr. 51/2008, invocată de petentul H******* E****. Fără cale de atac în privinţa dispoziţiei de sesizare a Curţii Constituţionale. Cu drept de recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin.(2) din OUG nr. 80/2013. Definitivă cu privire la soluţia dată pe cererea de reexaminare a ajutorului public judiciar. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.03.2019.
Incheiere finala dezinvestire 371/2019 din 21.03.2019