M******* S*******
PetentS***** D* V*** S**
DebitorAdmite în parte acţiunea civilă formulată de M******* S*******, în contradictoriu cu S.C. STEAUA DE VEST S.RL., astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.209,73 lei reprezentând penalită?i de întârziere aferente facturii 10313/2018, scadentă la 03.03.2019, echivalentul a 65 de zile de întârzieire, respingând în rest pre?en?iile reclamantei, a?a cum au fost precizate. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oraviţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.07.2020.
Hotarare 369/2020 din 09.07.2020În baza art. 42 alin.6 din Decretul nr 195/16.03.2020 al Preşedintelui României se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze .
Rezolutie din 02.04.2020Reconsidera durata estimată iniţial a cercetării procesului la 3 luni Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2020, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.02.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Reconsidera durata estimată iniţial a cercetării procesului la 3 luni Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2020, termen cunoscut de părţi. Pune în vedere părţilor să depună tranzacţia încheiată în formă scrisă pentru a alcătui dispozitivul hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.01.2020.
Incheiere de sedinta din 09.01.2020Reconsidera durata estimată iniţial a cercetării procesului la 3 luni Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2020, termen cunoscut de părţi. Pune în vedere părţilor să depună tranzacţia încheiată în formă scrisă pentru a alcătui dispozitivul hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.11.2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Încuvinţează cererea de amânare formulată de pârât. În vederea angajării unui apărător şi încheierea unei eventuale tranzacţii cu reclamanta. Instanţa, în baza art. 238 cod procedură civilă, estimează durata necesară cercetării procesului la 3 luni. Amână judecarea cauzei la data de 07.11.2019, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.09.2019.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019